Termenii de stânga şi dreapta politică au ajuns să desemneze, fiecare în parte, o serie de ideologii bazate pe concepte-cheie similare. Pentru a putea simplifica delimitarea şi înţelegerea bazelor ideologice ale fiecărei părţi, trebuie să analizăm, în paralel, conceptele fundamentale regăsite de fiecare parte a eşichierului politic (vom exclude extremele din prezenta analiză).

În ultimii 22 de ani, vocile celor care ne conduc ţara (sau se prefac că o conduc) şi vocile celor care se auto-intitulează „elitele” intelectuale ale României ne-au repetat, la unison, că regimul comunist a instaurat un sistem criminal şi represiv, că ideologia comunistă este impracticabilă şi că, implicit, societatea actuală este superioară, din toate punctele de vedere, celei anterioare. Întreabarea pe care trebuie însă să ne-o punem este de ce, după mai bine de două decenii de la instaurarea capitalismului şi a (pseudo)democraţiei, actorii de pe scena publică şi politică simt nevoia să se raporteze, în continuare, la comunism? De ce s-au făcut presiuni pentru condamnarea comunismului? De ce se adoptă o atitudine anti-comunistă şi de ce se vehiculează, atât de des, termenul de post-comunism?

Faptul că egalitatea este un concept fundamental al ideologiei de stânga este un adevăr de necontestat. La fel de adevărat este şi faptul că instaurarea unei societăţi de tip comunist duce în mod natural la egalitate socială. Însă, problema pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: în contextul actual, ce rol trebuie să joace conceptul de egalitate în structurarea discursurilor de stânga?

acceptînd să fie jefuiţi de ea prin rlin (prima mişcare de masă antistalinistăniştii, inclusiv în România. t. tul unei minorităţÎncă din anii ’80, pe cînd frecventam British Council ştiam de paralela nazism – comunism făcută de Arthur Koestler în vremea războiului al doilea mondial. „There is nothing to choose between Stalin and Hitler” – scria el undeva.